Acum cateva luni, un prieten de-al meu isi cauta un loc de munca in Brasov. Avea ceva datorii pe la banci iar soarta la impins sa-si caute in orice domeniu de lucru, accepta la un moment dat si postul de maturator. In fine, si-a gasit ceva, primeste undeva la 1000 lei in mana insa lucreaza peste 12-14 ore pe zi, uneori chiar mai mult.
De bani nu mai vorbesc. Lucreaza deja de 3-4 luni dar in loc sa-si achite din datorii, sa de-a un ban si in casa, el ii cheltuie pe orice prostie. Face ce face si iar se plange ca nu mai are bani, ca are rate, ca trebuie sa plateasca diferite facturi.
Am uitat sa mentionez, persoana are un pic peste 30 de ani si pana acum n-a avut nicio relatie stabila (doar aventuri de 2-3 nopti) si cam atat.
Saptamana trecuta m-am intalnit din nou cu el si i-am oferit inca un job in firma. Tot ce trebuie era sa administreze niste site-uri din cand in cand, munca facand-o de acasa (sau de unde vroia), fara program fara nimic. Salariul era unul marisor pentru munca pe care trebuia sa o presteze. De o saptamana si ceva ma tot amana cu raspunsul, ba ca nu stie daca vrea sa lucreze, ca nu poate, ca il doare piciorul si nu poate gandi si multe alte motive inventate. Eu am vrut sa-l ajut, sa-i ofer niste bani iar el sa lucreze maxim o ora pe zi (cu tot cu pauza de cafea si tigara).
De cand s-a angajat la respectiva firma a prins aere de sef, director … de parca lumea ar trebui sa-i stea la picioarele lui. In rest, ramane cum am stabilit, fara bani si foarte comod.
Ps: dupa articolul asta sigur o sa se supere pe mine, dar sincer nu ma mai intereseaza de soarta si de viata lui. Am incercat de atatea ori, n-a vrut, n-am ce sa-i fac.
3 comments On Despre prietenie si respect
Ia jignește-mă și pe mine cu job-ul ăla. 🙂
+1 🙂
Ce zici de jobu ala, am eu nevoie, fi baiat bun, am si eu niste rate, si nu fug de munca. Nu ma doare nici picioru, doar ma doare ca e cam gol cardu:)))